Ghid de ingrijire pentru Anolis sagrei la tine acasa
Terariu
Anolis sagrei este o specie arboricola, ceea ce inseamna ca are nevoie de un terariu vertical, mai inalt decat lat. Pentru un singur exemplar adult este recomandat un terariu de minimum 45x45x60 cm. Pentru mai multe exemplare, terariul trebuie marit corespunzator. Este important ca terariul sa aiba o buna aerisire, de preferat cu plase de ventilatie in partea superioara si frontala. Aerisirea buna previne aparitia mucegaiului si mentine un mediu sanatos. Pentru puii foarte mici se pot folosi terarii mai mici sau cutii de plastic cu ventilatie buna, pentru a le fi mai usor sa gaseasca hrana.
Decor
Decorul trebuie sa permita catararea, ascunderea si explorarea. Ramurile naturale, crengile, lianele artificiale si plantele vii sau artificiale sunt ideale. Este recomandat sa se creeze mai multe niveluri si zone de ascuns pentru ca animalul sa se simta in siguranta. Plantele vii ajuta si la mentinerea umiditatii. Decorul trebuie sa fie stabil si usor de curatat pentru a evita accidente.
Substrat
Un substrat bun este fibra de cocos, pamant de orhidee sau un amestec de pamant fara ingrasaminte si nisip. Substratul trebuie sa retina putina umiditate fara a ramane imbibat cu apa. Se recomanda curatarea zilnica a fecalelor si resturilor de hrana, iar substratul trebuie inlocuit complet la aproximativ 4-6 saptamani, sau mai des daca apar mirosuri neplacute.
Hrana
Anolis sagrei este insectivor. Hrana de baza consta in greieri, musculite de otet, viermi de faina (ocazional), roaches mici si alte insecte potrivite ca dimensiune. Hrana trebuie pudrata de 2-3 ori pe saptamana cu calciu si o data pe saptamana cu vitamine speciale pentru reptile. Puii trebuie hraniti zilnic cu insecte mici, iar adultii pot fi hraniti o data la 1-2 zile. Este recomandat ca hrana sa fie data cu penseta sau eliberata intr-un recipient, pentru a evita pierderea insectelor in decor.
Accesorii
Accesoriile utile includ un bol mic pentru apa sau o frunza pe care sa cada picaturile de apa atunci cand se pulverizeaza, penseta pentru hranire, un pulverizator pentru apa, un bat de manipulare (daca este necesar), lacat pentru terariu pentru a preveni evadarea si pentru siguranta copiilor.
Incalzire si uvb
Anolis sagrei are nevoie de un punct de basking cu temperatura de aproximativ 30-32C, care poate fi obtinut cu un bec de incalzire de 25-50 W in functie de dimensiunea terariului. Este obligatoriu si un bec UVB de 5.0 sau 6%, pozitionat astfel incat animalul sa poata sta la 20-30 cm distanta. Lumina si incalzirea trebuie sa fie pornite aproximativ 10-12 ore pe zi, imitand ciclul natural zi/noapte. Noaptea se opresc toate luminile, iar temperatura poate scadea pana la 20-22C.
Temperatura si umiditate
Pentru a monitoriza corect mediul, este necesar un termometru si un higrometru. Temperatura generala a terariului trebuie sa fie de aproximativ 24-26C, cu un punct cald pentru basking. Umiditatea ideala este intre 60-70%, mentinuta prin pulverizari zilnice. Este important ca terariul sa se usuce partial intre pulverizari pentru a preveni aparitia mucegaiului.
Sfaturi suplimentare
Anolis sagrei nu este o specie recomandata pentru manipulare frecventa, fiind destul de sperioasa si rapida. Nu este potrivita ca animal de companie pentru copii foarte mici care ar putea incerca sa o prinda sau sa o raneasca accidental. Este mai degraba un animal de observatie, perfect pentru cei care apreciaza comportamentul natural al reptilelor. Este important sa nu se tine mai multi masculi in acelasi terariu, deoarece vor deveni agresivi. Hrana vie trebuie sa fie de calitate si bine hranita (gut-loaded) pentru a oferi toti nutrientii necesari.

Plată în rate
Achiziționează în 3 sau 4 rate fără dobândă.

Livrare gratuită
Transport gratuit pentru comenzile de peste 350 lei.

100% Siguranță
Plăți securizate prin Netopia-Payments.

30 zile retur
Returnezi fără griji orice produs în 30 de zile.

